Evenimentul este organizat de Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, în colaborare cu Universitatea de Arte Bucureşti, Filarmonica ”Banatul şi Fundaţia Triade.
John Cage (Los Angeles, 1912 – New York, 1992), artist american considerat de critici ca fiind unul dintre cei mai importanţi şi inovativi compozitori ai secolului XX, şi-a lasat amprenta nu doar în domeniul muzical, ci si in arte vizuale si literatura.
Seria de evenimente dedicate centenarului naşterii sale debutează cu un concert susţinut de orchestra Filarmonicii Banatul- Sala Capitol, în data de 19 octombrie de la ora 19:00. Soliştii concertului sunt Doru Roman- percuţie şi Sorin Petrescu- pian. Programul cuprinde lucrarile: Violeta Dinescu- concert pentru percutie si orchestra, Lucian Meţianu- “Cage in a Cage”, pentru pian si orchestra (prima auditie absoluta), John Cage – The Season Ballet in One Act, 4’33’’ si Suite for Toy Piano, dirijor fiind Paul Mann din Anglia.
Evenimentele continuă în data de 24 octombrie de la ora 19:00 cu un vernisaj la Galeria Triade. In deschidere vor concerta George Apostolescu- vioara, Andreea Olariu- pian, momentul muzical cuprinzând lucrări pentru vioara şi pian din creaţia lui John Cage, precum şi lucrarea care l-a consacrat: SILENCE- 4’33’’.
Expoziţia ”Tăcere” va cuprinde lucrări ale artiştilor Suzana Fântânariu, Geta Brătescu, Dana Constantin, Adriana Lucaciu, Tilă Adorian, Corneliu Vasilescu, Camil Mihaescu, Gabriel Kelemen, Liviu Nedelcu, Magdalena Zărnescu, Marinela Sanc, Şerbana Dragoescu, Darie Dup, Aurel Vlad, Gheorge Zărnescu, Dumitru Şerban, Laura Moldovan, Marius Jurca, Ciprian Ciuclea, Sorin Vreme, Carmen Bayer, Tibor Fekete, Livia Mateiaş, Marius Burhan şi Mirela Dăuceanu.
Pe 25 octombrie în Mansarda Facultaţii de Artă şi Design, de la ora 10:00 va avea loc un simpozion unde invitaţi vor fi Dan Dediu (Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti), Alexandra Ionescu Titu (Facultatea de Arte si Design Timisoara), Ionica Pop (Academia de Muzica Gh. Dima, Cluj-Napoca), Mihaela Meral Ahmed, Emanuela Macovei, Cosmin Nasui, Adrian Guta, Margareta Tasi, Irina Cios. În cadrul simpozionului se va desfăşura si o videoconferinţă cu un reprezentant al John Cage Trust, Washington, S.U.A.
În luna noiembrie expoziţia de la Galeria Triade Timişoara va avea loc la Bucuresti.
Echipa de organizare este formată din:
prof. drd. George Apostolescu (director de proiect)
prof. univ. dr. Alexandra Ionescu Titu (curator)
conf. univ. dr. Vica Tila Adorian (decan Facultatea de Arte si Design)
Ciprian Ciuclea (Experimental Project)
lect. univ. dr. Gabriel Kelemen
prof. drd. George Apostolescu (director de proiect)
prof. univ. dr. Alexandra Ionescu Titu (curator)
conf. univ. dr. Vica Tila Adorian (decan Facultatea de Arte si Design)
Ciprian Ciuclea (Experimental Project)
lect. univ. dr. Gabriel Kelemen
Sursa TION.RO