John Milton Cage Jr. a fost compozitor, teoretician, scriitor și artist plastic american. S-a născut la 5 septembrie 1912 la Los Angeles, tatăl său fiind inventator și mama sa jurnalist la Los Angeles Times.
Prima sa experiența cu muzica are loc alături de mătușa sa Phoebe Harvey, cu care începe primele lecții de pian. În 1928 termină Los Angeles High School ca șef de promoție, înscriindu-se la Pomona College, Claremont.
Convins de părinții săi, Cage pornește într-o călătorie de 18 luni în Europa, unde studiază arhitectura gotică și greaca, dar ajungând la concluzia că nu acesta este menirea lui în viață, se reorientează spre muzică, pictură și poezie. Aici întâlnește muzica lui Igor Stravinski și a lui Paul Hindemith pe care o primește cu mult entuziasm.
Cage își continuă peregrinările prin Franța, Germania și Spania, Insula Capri și Majorca, unde începe să compună, utilizând un sistem de formule matematice. Fiind profund nemulțumit de prima sa compoziție finalizată, acesta nu o publică.
Asocierea cu diverse teatre începe în Europa, la Sevillia, Cage afirmând: "multitudinea de evenimente simultane, vizuale și auditive, produc o bucurie nemaivăzută într-o singură trăire".
Dupa reîntoarcerea sa în America, în 1931, se stabilește pentru o perioadă în Santa Monica, unde ține diverse prelegeri pe artă contemporană, având oportunitatea de a cunoaște diverse personalități. Printre acestea amintim pe pianistul Richard Buhlig și pe impresarul artistic Galka Scheyer. În 1933 decide să își canalizeze forțele și puterea de creație pe partea muzicală, latura de artă vizuală rămânând în plan secund. În 1933 își trimite o parte dintre compozițiile sale celebrului compozitor Henry Cowell, primind un răspus destul de vag, dar acesta sugerându-i să studieze cu Arnold Schoenberg, ideile sale compoziționale fiind asemănătoare cu cele ale lui Schoenberg. Acesta își începe studiile cu Weiss, un asistent de-al lui Schoenberg și cu Henri Cowell. Spre sfârșitul anului 1933 Cage își continuă studiile compoziționale pentru doi ani, alături de Schoenberg. Acesta se oferă să lucreze gratuit cu el, tocmai datorită sincerității și dorinței lui Cage pentru compoziție. Influențele marelui compozitor dodecafonist se resimt în creația lui Cage. Cu toate că Schoenberg nu i-a lăudat niciodată compozițiile, într-un interviu acordat acesta îl definea "geniu inventator, nicidecum compozitor".
În 1935, la atelierul de artă al mamei sale acesta o întâlneste pe Xenia Andreyevna Kashevaroff, fiică de preot, cu care se va căsători în același an.
Perioada anilor '40-50 are o deosebită însemnătate în viața și în definirea creației sale, precum și în conturarea liniei compoziționale, unul dintre elementele definitorii ale creației sale fiind pianul preparat. Vorbim aici despre pianul ale cărui timbru este schimbat datorită unor elemente (șuruburi, piulițe, șaibe, etc), care sunt introduse pe sau între corzile pianului, la o anumită distanță, acestea generând o sonoritate diversă, asemănătoare unor instrumente de percuție. Dezvoltarea acestei tehnici sonore și compoziționale va fi simțită pe durata întregii sale perioade de creație, prin diversele sale lucrări pentru pian preparat. Una dintre cele mai cunoscute lucrări pentru pian preparat este chiar Concertul pentru Pian Preparat și orchestră.
Cage activiează în diverse școli și universități din SUA ca profesor de muzică și corepetitor, unde ajunge să sudeze prietenii cu reputati artisti, printre care Mark Tobey și Merce Cunningham, cu care va colabora în diverse proiecte artistice.
Fără îndoială, anii '40 aduc multe schimbări inclusiv în viața personală a lui Cage. Proaspat mutat la New York, beneficiază de sprijinul unor reputați pictori ai vremii, Max Ernst, Peggy Guggenheim, precum și Piet Mindrian, Andre Breton sau Marcel Duchamp. Peggy Guggenheim își oferă suportul în promovarea lui Cage, aceasta organizând un concert cu muzica lui Cage chiar la vernisajul expoziției sale. În vara anului 1942, Cage se întoarce la proiectele sale legate de pianul preparat, compunând o serie de lucrări inclusiv pentru diverși coregrafi, printre care și Merce Cunningham. Se pare că între aceștia s-a înfiripat o poveste de dragoste, ceea ce a condus la divorțul dintre el și Xenia în 1945, aceștia rămânând parteneri și pe plan sentimental până la sfârșitul vieții. Perioada anilor '40, este dominată de criză, chiar și în plan profesional, având nenumarate deziluzii, datorită creațiilor sale, care nu erau extrem de apreciate de către public. Totuși în acea perioadă Cage întră în legatură cu cultura și civilizația indiană, datorită muzicianului indian venit la studii în SUA, Gita Sarabhai, precum și cu cultura Zen, pe care o va transpune în muzică câțiva ani mai tarziu. Datorită acestor transpuneri culturale, încep să apară și primele roade compoziționale- Sonate și Interludii pentru pian preparat și Cvartetul de coarde în 4 părți, lucrări extrem de bine primite și apreciate de public.
Anii '50, sunt anii oportunităților și explorării compoziționale. După un concert cu lucrările sale, susținut la cunoscuta sală de concert newyorkeza, Carnegie Hall, Cage primește un grant din partea fundației Guggenheim, care îi oferă privilegiul unei călătorii în Europa, unde îi întâlnește pe Olivier Messiaen și Pierre Boulez, compozitori marcanți ai perioadei respective.
Anul 1952 reprezintă anul unei puternice inovații aduse de Cage muzicii. Aceasta se reflectă prin mult controversata lucrare 4' 33''.
Prima sa experiența cu muzica are loc alături de mătușa sa Phoebe Harvey, cu care începe primele lecții de pian. În 1928 termină Los Angeles High School ca șef de promoție, înscriindu-se la Pomona College, Claremont.
Convins de părinții săi, Cage pornește într-o călătorie de 18 luni în Europa, unde studiază arhitectura gotică și greaca, dar ajungând la concluzia că nu acesta este menirea lui în viață, se reorientează spre muzică, pictură și poezie. Aici întâlnește muzica lui Igor Stravinski și a lui Paul Hindemith pe care o primește cu mult entuziasm.
Cage își continuă peregrinările prin Franța, Germania și Spania, Insula Capri și Majorca, unde începe să compună, utilizând un sistem de formule matematice. Fiind profund nemulțumit de prima sa compoziție finalizată, acesta nu o publică.
Asocierea cu diverse teatre începe în Europa, la Sevillia, Cage afirmând: "multitudinea de evenimente simultane, vizuale și auditive, produc o bucurie nemaivăzută într-o singură trăire".
Dupa reîntoarcerea sa în America, în 1931, se stabilește pentru o perioadă în Santa Monica, unde ține diverse prelegeri pe artă contemporană, având oportunitatea de a cunoaște diverse personalități. Printre acestea amintim pe pianistul Richard Buhlig și pe impresarul artistic Galka Scheyer. În 1933 decide să își canalizeze forțele și puterea de creație pe partea muzicală, latura de artă vizuală rămânând în plan secund. În 1933 își trimite o parte dintre compozițiile sale celebrului compozitor Henry Cowell, primind un răspus destul de vag, dar acesta sugerându-i să studieze cu Arnold Schoenberg, ideile sale compoziționale fiind asemănătoare cu cele ale lui Schoenberg. Acesta își începe studiile cu Weiss, un asistent de-al lui Schoenberg și cu Henri Cowell. Spre sfârșitul anului 1933 Cage își continuă studiile compoziționale pentru doi ani, alături de Schoenberg. Acesta se oferă să lucreze gratuit cu el, tocmai datorită sincerității și dorinței lui Cage pentru compoziție. Influențele marelui compozitor dodecafonist se resimt în creația lui Cage. Cu toate că Schoenberg nu i-a lăudat niciodată compozițiile, într-un interviu acordat acesta îl definea "geniu inventator, nicidecum compozitor".
În 1935, la atelierul de artă al mamei sale acesta o întâlneste pe Xenia Andreyevna Kashevaroff, fiică de preot, cu care se va căsători în același an.
Perioada anilor '40-50 are o deosebită însemnătate în viața și în definirea creației sale, precum și în conturarea liniei compoziționale, unul dintre elementele definitorii ale creației sale fiind pianul preparat. Vorbim aici despre pianul ale cărui timbru este schimbat datorită unor elemente (șuruburi, piulițe, șaibe, etc), care sunt introduse pe sau între corzile pianului, la o anumită distanță, acestea generând o sonoritate diversă, asemănătoare unor instrumente de percuție. Dezvoltarea acestei tehnici sonore și compoziționale va fi simțită pe durata întregii sale perioade de creație, prin diversele sale lucrări pentru pian preparat. Una dintre cele mai cunoscute lucrări pentru pian preparat este chiar Concertul pentru Pian Preparat și orchestră.
Cage activiează în diverse școli și universități din SUA ca profesor de muzică și corepetitor, unde ajunge să sudeze prietenii cu reputati artisti, printre care Mark Tobey și Merce Cunningham, cu care va colabora în diverse proiecte artistice.
Fără îndoială, anii '40 aduc multe schimbări inclusiv în viața personală a lui Cage. Proaspat mutat la New York, beneficiază de sprijinul unor reputați pictori ai vremii, Max Ernst, Peggy Guggenheim, precum și Piet Mindrian, Andre Breton sau Marcel Duchamp. Peggy Guggenheim își oferă suportul în promovarea lui Cage, aceasta organizând un concert cu muzica lui Cage chiar la vernisajul expoziției sale. În vara anului 1942, Cage se întoarce la proiectele sale legate de pianul preparat, compunând o serie de lucrări inclusiv pentru diverși coregrafi, printre care și Merce Cunningham. Se pare că între aceștia s-a înfiripat o poveste de dragoste, ceea ce a condus la divorțul dintre el și Xenia în 1945, aceștia rămânând parteneri și pe plan sentimental până la sfârșitul vieții. Perioada anilor '40, este dominată de criză, chiar și în plan profesional, având nenumarate deziluzii, datorită creațiilor sale, care nu erau extrem de apreciate de către public. Totuși în acea perioadă Cage întră în legatură cu cultura și civilizația indiană, datorită muzicianului indian venit la studii în SUA, Gita Sarabhai, precum și cu cultura Zen, pe care o va transpune în muzică câțiva ani mai tarziu. Datorită acestor transpuneri culturale, încep să apară și primele roade compoziționale- Sonate și Interludii pentru pian preparat și Cvartetul de coarde în 4 părți, lucrări extrem de bine primite și apreciate de public.
Anii '50, sunt anii oportunităților și explorării compoziționale. După un concert cu lucrările sale, susținut la cunoscuta sală de concert newyorkeza, Carnegie Hall, Cage primește un grant din partea fundației Guggenheim, care îi oferă privilegiul unei călătorii în Europa, unde îi întâlnește pe Olivier Messiaen și Pierre Boulez, compozitori marcanți ai perioadei respective.
Anul 1952 reprezintă anul unei puternice inovații aduse de Cage muzicii. Aceasta se reflectă prin mult controversata lucrare 4' 33''.
 |
| 4' 33'' |
În partitură apare specificat ceea ce trebuie să facă interpretul, adică, să nu cânte absolut nimic timp de 4 minute și 33 de secunde, având asupra sa un cronometru care să indice durata lucrării (4' 33''), mesajul lucrării constând în imaginea sonoră care reiese din ambientul sălii de concert- sunetele generate de către mediul înconjurător. Premiera a fost făcută de către reputatul pianist David Tudor în 29 august 1952. Presa, care până atunci avusese reacții pozitive asupra compozițiilor sale pentru percuție și/sau pian preparat, a ignorat în totalitate această capodoperă cageiana, ducând totul spre un dezastru total. Pierre Boulez, o figură proeminentă a generației de compozitori a anilor '50 în Europa, alături de Karlheinz Stockhausen sau Iannis Xenakis, nu au primit cu căldura această noua compoziție revoluționară a lui John Cage.
Începând cu 1953, muzica lui Cage se reorientează spre dans, în special spre diversele coregrafii ale lui Merce Cunningham, precum și în dezvoltarea unor noi metode compoziționale, iar între anii '56-'61, predă compoziție experimentală și devine directorul unei tipografii.
Cage a profesat în cadrul departamentului de muzică al Universitatii Wesleyan încă din anii '50 până la moartea sa. Din 1960 acesta devine membru al Centrului de Studii Avansate, unde predă muzica experimentală. La editura universității publică în 1961 volumul Silence, o colecție de lecturi și scrieri pe diverse subiecte. Silence a fost prima sa carte, urmând alte 5 carți pe parcursul vieții, dar prima rămânând piesa de rezistență, la fel ca și compoziția cu acelasi nume. La începutul anilor '60, îl întâlnește și sudează o lungă și frumoasă prietenie cu Walter Hinrichesen, președintele Peters Corporation, căruia Cage îi oferă exclusivitate în publicarea compozițiilor sale, Edition Peters deținând drepturile de autor ale compozițiilor lui Cage.
Anul 1969, are o deosebita importanță în evolutia muzicii electronice. HPSCHD, este o lucrarea pentru clavecin amplificat și 51 de computere pe bandă. Limbajul de programare Fortran, inventat la vremea respectivă de către inginerii de la IBM, funcționa în baza unei hexagrame I Ching.
 |
| HEXAGRAME |
Acest algoritm de calcul pe bandă magnetică, este suprapus pe 208 casete cu sunete generate de calculator, transmise pe 52 de benzi mono, împreună cu 6400 de slide-uri și 40 filme proiectate pe un ecran gigant. Lucrarea durează aproximativ 5 ore, în care publicul este invitat să se deplaseze prin sală. Toate acestea au fost posibile din punct de vedere logistic cu ajutorul acordat de către NASA. Solo-urile de clavecin conțin aleatoriu diverse pasaje din lucrări celebre de Mozart, Beethoven, Chopin, Schumann, Gottschalk, Busoni și Schoenberg. „HPSCHD” a avut parte la premieră de un public de peste 6000 de ascultători.
Pe lângă activitatea compozițională, John Cage își lasa amprenta atat în arte vizuale, cat și în literatură.
Din copilărie, Cage și-a manifestat talentul spre pictură, însă s-a canalizat spre muzică. La maturitate, Cage își dezvoltă din ce în ce mai mult talentul artistic, în special spre litografie. În primul său mare proiect „Not Wanting to Say Anything About Marcel” întâlnim două piese realizate pe principiul litografiei și un grup de 8 obiecte numite Plexigrame (un voal de mătase pe un panou de plexiglas - polimetacrilatul de metil, un bun înlocuitor al sticlei). Din 1978 până în 1992, Cage frecventează Crown Point Press, unde produce o serie de imprimări printre care și „Seven Day Diary” (Jurnalul de Șapte Zile), în care Cage desenează cu ochii închiși, conformându-se unei anumite structuri de dezvoltare.
Poeziile scrise în mezostih sunt o altă creație de-a lui John Cage. Mezostihul este o poezie înrudită cu acrostihul și telestihul, în care literele din interiorul fiecărui vers, citite pe verticală, la indicația autorului, alcătuiesc un cuvânt, un nume propriu, o propoziție sau chiar o compoziție muzicală. „Empty Words” este o culegere de texte scrise între 1973-1978, care se concretizează deasemenea și într-o lucrare pentru voce și pian. Acest volum de compoziție literară și muzicală în același timp, se rezumă la o serie de silabe, sunete abstracte sau cuvinte fără sens. Cage nu se mai identifică cu un simplu poet sau compozitor, ci este un artist original care se poate adapta mai multor sisteme de creație. În prefață la ultima sa colecție de scrieri „X” (1983), Cage sublinia „Tot mai mult am început să scriu în aceeași manieră în care compuneam.”
John Cage se stinge din viata la 12 august 1992 la New York.
Pe lângă activitatea compozițională, John Cage își lasa amprenta atat în arte vizuale, cat și în literatură.
Din copilărie, Cage și-a manifestat talentul spre pictură, însă s-a canalizat spre muzică. La maturitate, Cage își dezvoltă din ce în ce mai mult talentul artistic, în special spre litografie. În primul său mare proiect „Not Wanting to Say Anything About Marcel” întâlnim două piese realizate pe principiul litografiei și un grup de 8 obiecte numite Plexigrame (un voal de mătase pe un panou de plexiglas - polimetacrilatul de metil, un bun înlocuitor al sticlei). Din 1978 până în 1992, Cage frecventează Crown Point Press, unde produce o serie de imprimări printre care și „Seven Day Diary” (Jurnalul de Șapte Zile), în care Cage desenează cu ochii închiși, conformându-se unei anumite structuri de dezvoltare.
Poeziile scrise în mezostih sunt o altă creație de-a lui John Cage. Mezostihul este o poezie înrudită cu acrostihul și telestihul, în care literele din interiorul fiecărui vers, citite pe verticală, la indicația autorului, alcătuiesc un cuvânt, un nume propriu, o propoziție sau chiar o compoziție muzicală. „Empty Words” este o culegere de texte scrise între 1973-1978, care se concretizează deasemenea și într-o lucrare pentru voce și pian. Acest volum de compoziție literară și muzicală în același timp, se rezumă la o serie de silabe, sunete abstracte sau cuvinte fără sens. Cage nu se mai identifică cu un simplu poet sau compozitor, ci este un artist original care se poate adapta mai multor sisteme de creație. În prefață la ultima sa colecție de scrieri „X” (1983), Cage sublinia „Tot mai mult am început să scriu în aceeași manieră în care compuneam.”
John Cage se stinge din viata la 12 august 1992 la New York.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu