Fenomenul John Cage

AVANGARDA

Fenomenul John Cage

      Secolul progresului științific a lăsat o grea amprentă în muzică și arta vizuală. Cu certitudine că nici un compozitor sau interpret al secolului XIX nu ar fi avut o imaginație care să conducă la realitatea și la efectele pe care noi înșine le trăim azi. Cu toate acestea, Avangarda în muzică și în arta vizuală s-a manifestat cu întârziere spre deosebire de literatură.

      Evoluția în secolul XX este extrem de rapidă, pornind de la ritmica specifică a lui Stravinsky sau dodecafonismul manifestat de către cea de-a II-a Școală Vieneză și ajungând la muzica electronică, folosirea diverselor aparate pe post de instrumente sau chiar înlocuirea interpretului cu roboții.

      În România, fenomenul avangardist a fost resimțit destul de târziu. Evoluția muzicală în școala de compoziție românească a fost mai lentă decât în restul Europei, poate și datorită situației social politice din secolul XX. Ca în orice școală națională, elementele folclorice au fost primordiale. Cu toate că au existat mici încercări de avangardă de către Zeno Vancea, fenomenul apare abia în jurul anului 1960, continuând până în zilele noastre. Printre promotorii avangardismului românesc îi întâlnim pe Ștefan Niculescu, Tiberiu Olah sau Cornel Țăranu. Cu toate acestea o „avangardă ascunsă” se regăsește în muzica lui George Enescu, care utilizează eterofonia, sub influența folclorului lăutaresc, după secole de cântare monodică și apoi polifonică.

      Fenomenul Black Mountain College a lăsat o amprentă extrem de importantă atât în literatură, cât și în muzică sau artele vizuale. Printre inițiatorii acestui fenomen îi întâlnim pe Allan Kaprow și John Cage. Acesta din urmă a comis o „revoluție” în materie muzicală. Principalele elemente de nou sunt pianul preparat, sintetizatoarele, producerea zgomotului sub diverse forme, instrumentele neconvenționale, muzica electronică, precum și lucrarea care l-a consacrat „4’33’’ ” (1952). Acestă lucrare inovatoare reprezintă liniștea (Silence), atât din partea interpretului cât și a ascultătorului, evidențiind zgomotele de fond din sala de concert, care, în concepția lui Cage înseamnă muzică. Orice zgomot este sunet. Lucrarea este compusă după structura clasică tripartită, în care nu se folosește nici un sunet. Ideea acestui concept de liniște își are rădăcina în artele vizuale. Cage a fost puternic influențat de către o serie de picturi albe pe pânză, aparent goale, ale lui Robert Rauschenberg, care generau diverse culori în funcție de lumina și de locul în care erau amplasate. Mesajul sublim al acestei lucrări este nivelul de liniște care se abate în sala de concert, puterea de captare muzicală și nivelul de atenție atât al interpretului, cât și al ascultătorului. Mai minimalist decât atât nici nu cred că se poate! În concepția lui John Cage, orice sunet pe care îl auzim poate fi muzică, de aceea totul se axează pe naturalețea și plasticitatea mediului înconjurator.

      Pianul preparat este o altă inovație a lui John Cage. În prima lucrare pentru pian preparat,  „Bacchanale”, Cage introduce între corzile pianului clasic diverse șuruburi, diferențiate de grosime și lungime, care asezate într-o anumită poziție, la o anumită distanță, formează o gamă de 12 sunete, dând pianului un timbru apropiat instrumentelor de percuție. Pe lângă paleta coloristică sonoră realizată, Cage combină diverse ritmuri alternative sau în oglindă. În următoarele sale compoziții pentru pian preparat, Cage explorează din ce în ce mai mult acest sistem timbral, introducând diverse feluri de șuruburi, șaibe, plastic, cauciuc, pânză, bambus, sau lemn, pentru a crea diverse efecte sonore: bâzâit, scârțâit, zumzet, trăncănit. Majoritatea lucrărilor au fost compuse ca și acompaniament pentru trupa de dans a lui Merce Cunningham, acestea nefiind complexe din punct de vedere ritmic, prezent fiind elementul de noutate - diversitatea timbrală.

      Sistemul diagramelor este o altă tehnică de compoziție a lui Cage. Datorită peregrinărilor sale în Asia, a rămas puternic influențat de diversitatea culturală de acolo, implementând în tehnica sa compozițională hexagramele I Ching. „Music of Changes” (1951), dedicată prietenului său, pianistul David Tudor, este prima lucrare totalmente aleatorică în care utilizează tehnica I Ching (Oracolul Chinezesc). Procesul de creație constă în aplicarea pe diagrame a sunetului, duratei, dinamicii, ritmului și densității. Chiar și titlu lucrării „Music of Changes” derivă din „I Ching - Book of changes”.

      „HPSCHD” („harpsichord” – clavecin), este titlul unei alte inovații a lui John Cage. Este vorba aici despre lucrarea pentru clavecin amplificat și 51 de computere pe bandă. Limbajul de programare Fortran, inventat la vremea respectivă de către inginerii de la IBM, funcționa în baza unei hexagrame I Ching. Acest algoritm de calcul pe bandă magnetică, este suprapus pe 208 casete cu sunete generate de calculator, transmise pe 52 de benzi mono, împreună cu 6400 de slide-uri și 40 filme proiectate pe un ecran gigant. Lucrarea durează aproximativ 5 ore, în care publicul este invitat să se deplaseze prin sală. Toate acestea au fost posibile din punct de vedere logistic cu ajutorul acordat de către NASA. Solo-urile de clavecin conțin aleatoriu diverse pasaje din lucrări celebre de Mozart, Beethoven, Chopin, Schumann, Gottschalk, Busoni și Schoenberg. „HPSCHD” a avut parte la premieră de un public de peste 6000 de ascultători.

      Personalitate multidisciplinară, John Cage și-a făcut simțită prezența și în artele vizuale, literatură sau științele naturale. Din copilărie, Cage și-a manifestat talentul spre pictură, însă s-a canalizat spre muzică. La maturitate, Cage își dezvoltă din ce în ce mai mult talentul artistic, în special spre litografie. În primul său mare proiect „Not Wanting to Say Anything About Marcel” întâlnim două piese realizate pe principiul litografiei și un grup de 8 obiecte numite Plexigrame (un voal de mătase pe un panou de plexiglas - polimetacrilatul de metil, un bun înlocuitor al sticlei). Din 1978 până în 1992, Cage frecventează Crown Point Press, unde produce o serie de imprimări printre care și „Seven Day Diary” (Jurnalul de Șapte Zile), în care Cage desenează cu ochii închiși, conformându-se unei anumite structuri de dezvoltare.

      Poeziile scrise în mezostih sunt o altă creație de-a lui John Cage. Mezostihul este o poezie înrudită cu acrostihul și telestihul, în care literele din interiorul fiecărui vers, citite pe verticală, la indicația autorului, alcătuiesc un cuvânt, un nume propriu, o propoziție sau chiar o compoziție muzicală. „Empty Words” este o culegere de texte scrise între 1973-1978, care se concretizează deasemenea și într-o lucrare pentru voce și pian. Acest volum de compoziție literară și muzicală în același timp, se rezumă la o serie de silabe, sunete abstracte sau cuvinte fără sens. Cage nu se mai identifică cu un simplu poet sau compozitor, ci este un artist original care se poate adapta mai multor sisteme de creație. În prefață la ultima sa colecție de scrieri „X” (1983), Cage sublinia „Tot mai mult am început să scriu în aceeași manieră în care compuneam.”

      John Cage a fost extrem de pasionat pe tot parcursul vieții de micologie (ramură a biologiei care studiază ciupercile).

      În muzica experimentală a lui John Cage își are rădăcina Fluxus, una dintre cele mai radicale mișcări artistice din cea de-a II-a jumătate a secolului XX. Această mișcare este formată din muzicieni, artiști, poeți sau oameni de teatru care inițiază diverse manifestări, evenimente, ajungându-se la editarea de cărți de teoria artei sau inițierea happening-ului de stradă. Datorită conceptelor anti-artă, anti-literatură, anti-muzică, anti-poezie sau anti-comercialism, uneori această mișcare a fost asemănată cu mișcarea Dada. Acest concept oferă accesul liber la artă oricui, fiind fundamentul mai multor curente artistice actuale. Primul eveniment a fost organizat de către George Maciunas în 1961, la Galeriile din New York, din 1962 organizându-se primul Festival Fluxus în Europa. Zeci de artiști se asociază într-o practică veselă, într-un spațiu al libertății. Printre ei se numară George Maciunas, John Cage, Dick Higgins, Marcel Duchamp, Allan Kaprow, Le Monte Young, Al Hansen sau Jackson Mac Low. Muzica începe să devină vizuală, se remarcă creația unor opere de artă diversificate, se inventează Mail Art-ul și arta video. Ultimul eveniment Fluxus a fost organizat la Chicago în februarie 2012. O poveste lungă cu multe noduri-Fluxus în Germania 1962-1994, este titlu primei expoziții de acest gen din România, care a adus lucrări esențiale ale acestui curent, ce a avut loc în perioada 12.12.2011- 31.01.2012.

      Anul 2012 are o semnificație extrem de importantă în zona cultural artistică mondială. Se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui John Cage, spiritul artei sale resimțindu-se de la Washington până la Lublin, sau, de ce nu, la Timișoara. În luna octombrie a acestui an, va fi organizată la Timișoara, dezbaterea „Fenomenul Black Mountain College - John Cage și arta sa” prin diverse conferințe, workshop-uri, expoziție de artă a secolului XX și recital cu lucrările semnificative ale compozitorului, prezentate de invitați reprezentând toate ariile creației sale. Scopul acestui eveniment este promovarea valorii acestui artist multivalent al secolului XX.